duminică, ianuarie 03, 2016

Inocență....

Urmele cresc în Sus. Uneori. E cu mult alb și cu argintiu prin preumblări.
Culorile se varsă în pahare transparente, precum pereții sufletului nostru care se varsă într-o rană deschisă uneori sau într-un fir de iarbă cu rădăcina prinsă la tine.
Unii Oameni pot intra în Clipe. Am văzut cu ochii mei cum funcționează.  Ei le văd așa...deschise, disponibile...
-          Bine ați venit, zic ele.
Și Oamenii se uită atent la ele, precauți un pic, dar decid să intre în ele. Dar iată că dau de un labirint. Și timpul se dilată. Sau din contră! Dispare.

Odată, când eram mică și naivă, m-am ascuns după un nuc bătrân când am văzut că o Clipă vine la mine. M-am furișat prin spatele ei, am prins-o de-un picior și am legat-o fedeleș cu un fir de argint invizibil pentru majoritatea oamenilor. Îl primisem în dar de la bunica la naștere.
Da. Și am legat-o fedeleș.
De atunci nu îi mai dau drumul. Este talismanul meu prețios. O țin ascunsă într-un pliu al sufletului. O păzesc pentru că este vie și fericită în inocența ei. Și pentru că dacă reușești să prinzi o Clipă de un picior, se zice din bătrâni că îți aparține pe vecie. De asemenea, dacă o ții aproape de suflet și o hrănești, ei zic că primești acces la una dintre eternități și îți poți aminti întotdeauna Adevărul.
Așa zic înțelepții.....Iar eu sunt naivă și-i cred.





Niciun comentariu: