Time is like a river.

Trei pietre pe malul stâng. În fața mea doar o întindere nesfârșită, un luciu albastru strălucitor aproape transparent. Pietrele stau grămadă, sunt fierbinți, strălucesc în lumina dogoritoare a soarelui. Nu se aud în spatele meu nici mașini, nici alte zgomote specifice orașului. Doar foșnet de iarbă, greieri, orăcăit de broaște, adierea vântului.

Mă așez pe iarbă. De ce nu plâng? Poate pentru că soarele îmi amintește de mine.

-Subconștientul nu face distincția dintre realitate și iluzie, așa că spun tot ce doresc. Am mai multe șanse așa.

O admir. Vie, energică, curajoasă. Luptă pentru ceea ce își dorește. Îmi amintesc de legile acestui univers și continui să merg înainte. Cumva, cum-necum, pe parcurs, mă voi regăsi și pe mine.

Cum ar fi să constați într-o zi că toată viața ta de fapt ai trăit-o legat fiind de un fir invizibil de o altă ființă? Că tot ce ai făcut, că toate întâmplările, sentimentele, trăirile, experiențele tale... undeva, cumva la o distanță apreciabilă în timp și spațiu, erau un efect dar și o cauză a ceea ce experimenta cealaltă ființă?  menită să aibă ulterior o importanță covârșitoare în viața ta.

Time is like a river. A special one. It flows in both directions. A nu lua în calcul această caracteristică ....se poate întoarce împotriva ta.

Inima nu știe de timp. Ritmul ei este atemporal. Noroc cu mintea noastră. Că  ne mai ancorează într-un spațiu ca cel de aici. Ne reamintește unde suntem și cum suntem.

Și uite așa te recucerești pe tine însăți pe zi ce trece. Uneori mai repede, alteori mai încet. Uneori timpul se oprește în loc și eternitățile curg ca un observator...detașat.

Să te cobori în inimă. Toate universurile să fie acolo. Și tu peste tot.

-          Am văzut-o!

-          Unde? Deja?

-          Era în fața mea. Ca o regină. Pe un scaun transparent, imperială, mândră, dreaptă.

N-am știut că inima știe tot. Straturi peste straturi, peste straturi. Secrete, ascunse, știute, ne-știute. Redescoperite, privind.

Sunt ceea ce sunt. Unde să mergi? Cât să mergi? Care casă? Începutul și sfârșitul sunt Una. Structurile cristaline sunt în afara conceptului de conflict sau dualitate. Ele sunt.

Cine să moară? Și de ce?

Și totuși...murim zilnic. În fiecare clipă fiecare respirație a lui Brahma e o moarte pentru noi. O altă moarte.

-Unde ești?

Aici. Cu tine. Acum.

Întotdeauna cu tine. Pentru tine. Alături de tine. În preajma ta. Întotdeauna însoțitor tăcut, blând, protector.

 - De ce nu auzi?

- Poate pentru că te văd?! De fiecare dată –privindu-te, te văd.

- Și tu?

- Eu?!..... Eu în tăcere, aici, acum. Prezentă în a fi. În a respira prin și cu toți porii ființei. În a Te vedea. În a Mă vedea!