De ce sunt perfectă?

Pentru că sunt o ființă completă.  Pentru că înainte – sau după – faptul de a fi  femeie -  sunt Om.  Pentru că nu am nevoie de un bărbat prin preajmă care să joace rolul de jumătate a mea. Pentru că pot să spun NU. Sau DA. 

Pentru că mă simt iubită chiar și atunci când sunt în singurătate. Pentru că nu am nevoie să mi se zică că sunt frumoasă. Sau deșteaptă. Sau feminină. Sau talentată. Pentru că îmi cunosc limitele. Și le depășesc. Continuu. Pentru că sunt în competiție doar cu mine însămi. 

Pentru că sunt o sferă. În care există și un cub. Și un dodecaedru, un punct, o linie, o spirală, o piramidă. Pentru că uneori, iubirea din mine nu are nevoie de un obiect. Interior sau exterior. Pentru că sunt. Ca tine, ca ea, ca el, ca fiecare dintre noi. O ființă unică, irepetabilă, originală. Cu propriul drum prin viață, prin vieți trecute sau viitoare.

Pentru că am fost și în iad și în rai. Și le-am lăsat în urmă. Pentru că m-am ales pe mine. Și propriul destin. Pentru că Dumnezeu mă iubește. Chiar și atunci când eu nu îl iubesc sau sunt furioasă și plâng și mă doare și îmi întorc fața de la El.  Pentru că știe. Căci Dumnezeu este și reflexia mea! De peste tot și din toate timpurile.

Pentru că Adevărul uneori este fermecător când se ascunde într-un paradox. Și știe ce înseamnă să respiri în albastru (alb de alabastru).