Uneori, unele prințese primesc de la Creator - Aripi

     

    A fost cândva, pe undeva prin lumea arabă, o prințesă. Era înaltă și avea ochii albaștri. Numai că de mică a trebuit să locuiască închisă. Într-un palat mare, frumos, cu tot ce își dorea la dispoziție. Cu excepția unui singur lucru: Libertate. Și o durea foarte tare sufletul văzând păsările cum zboară peste tot, atunci când vor ele și cât de sus sau jos doresc. Multă vreme nici nu a înțeles care este legătura dintre durerea din piept și ceea ce vedea. Nici cu stările de melancolie nu înțelegea ce și cum. De ce apar și pentru ce. O viață ratată. Chiar dacă a învățat să folosească timpul, energia și toată abundența financiară în favoarea ei. Sufletul ei a tânjit până în ultima clipă. Și a cerut să poată zbura asemeni păsărilor într-o zi.

Inimile noastre știu tot. Trecut, prezent, viitor. Timpul pentru suflet nu există. El are propriul ritm, dincolo de timp, de spațiu, de ceea ce ne spune mintea conștientă că dorim. Sufletul accesează direct emoțiile, sentimentele și le prelucrează. Lumea nu e materială. Ar fi prea simplu. E mai mult decât atât.

Mi-ar fi plăcut să cred că există un Dumnezeu bătrân cu barbă albă, care șade pe un tron alb, strălucitor, de cristal și aur. Care are grijă de noi, ne iubește și ne ghidează. Dar din păcate nu e așa.

Mi-ar fi plăcut să cred că există iubire. Că atunci când două suflete care se iubesc se reîntâlnesc se recunosc, se știu, se respiră, formează un tot. Dar nu e așa.

Mi-ar fi plăcut să cred că doi oameni care se recunosc și se unesc formează un tot și între ei este iubire. O iubire care-l aduce pe Dumnezeu pe pământ. Dar nu este așa.

Nici măcar nu există iubire. Privind la rece, lucid, detașat.

Da, știu. Nu-ți vine să crezi. E o minciună. Poate. Așa o fi.

Nu. Nu mai cred în iubire. Cred într-un sens al evoluției care este atât de intens încât îl luăm de fiecare dată drept iubire. Dar este doar o necesitate a sufletului. Cum în suflet timpul este compact, inevitabil el știe direcția sa de evoluție și te va avertiza. Toate acele emoții intense pe care tu le iei drept iubire sunt doar o sumă de energii, informații, cunoaștere compactă, concentrată până într-un punct.

Este o lipsă, suplinită de celălalt. Satisfăcută de el. De aici și nevoia de a fi lângă cel iubit. El, celălalt, are ceva ce noi nu ne putem oferi sau nu putem conștientiza că există în noi. Încă. Odată programul downloadat – gata și iubirea, gata și relația sau schimbul energetic între cei doi.

Aș fi vrut să cred că există iubire. E aiurea să fii lucid.

E doar infomație. Intensă, multă, rafinată. Cu cât efectul acesteia este pe o perioadă de timp mai mare și influențează mai multe sectoare ale vieții persoanei respective, cu atât  "iubirea"  pe care o simte este mai mare.

Să nu uităm că nimic nu se pierde. Totul se transformă. Depinde doar de noi cum.

Și prințesa nu s-a transformat în pasăre. Dar a primit totuși aripi. Să poată zbura de fiecare dată când dorește.

Pentru simplul motiv că lipsa este o iluzie. Și pentru că uneori, doar uneori, unele prințese primesc de la Creator  - Aripi.