Tema zilei:
In-vid-ia!
Adică..... în vidul care se ia. Sau altfel spus
...a duce un ceva în vid.
Unul
dintre păcatele principale. Unul dintre lipsurile principale ale
ființelor umane. De ce arborii sau
câinii sau pisicile nu simt invidie? Poate că din prea-plinul ființei lor interioare. Și poate că
noi, oamenii, ar trebui să mulțumim pentru existența invidiei. Este unul dintre
marcajele de pe calea fiecăruia. Invidia îți poate arăta direcția, sensul,
locul în care te afli.
Cum să te comporți cu cineva pe care îl recunoști
ca fiind invidios pe tine? Îl eviți? Îl încurajezi? Încerci să-l ajuți? Îl
lași în pace? Te retragi din relație?
Sau te bucuri? O iei ca pe un compliment? Și unde te situezi tu când invidiezi? Căci nu-mi spune că nu ai invidiat niciodată pe nimeni?
La
asta se reduce. La calitatea oamenilor din jurul nostru, la calitatea noastră.
La cum își gestionează fiecare emoțiile, gândurile, dorințele interioare,
situațiile personale în care se găsește și cum procedează fiecare în fiecare
caz.
Să
zâmbești la recunoașterea faptului că ești invidiat. Chiar dacă nu crezi că ai
de ce, că viața ta din afară pare altora altfel de cum este ea de fapt.
Înseamnă că alții te consideră o persoană importantă, cineva este deranjat de
alegerile tale personale, se simte...cumva, se simte într-o competiție pe care
cumva simte că a pierdut-o.
Invidia este de fapt enervantă. Plictisitoare.
Agasantă. Și, dacă stau să mă gândesc bine, invidia efectiv îmi este destul de
indiferentă. Ceea nu contenește să mă surprindă este dorința unora de a fi cu
tot dinadinsul invidioși. Simt cumva compasiune. Drept e și faptul ca fiecare își face până la urmă propriile
alegeri în viață. Nu putem fi responsabili decât pentru gândurile, cuvintele,
faptele noastre.
A
sta în propria putere, energie, în propriile alegeri. Când cineva
dez-echilibrat se întâlnește cu cineva care știe cine e, ce vrea, încotro merge
are două alegeri: îl ucide sau încearcă să învețe. A doua variantă este
întotdeauna mai grea, accesibilă cuiva care are în spate un plus de stimă de
sine, eleganță, rafinament, inteligență. Rămâne doar prima. Invidia. Care macină,
distruge, re-negă, anchilozează sufletul, spiritul și într-un final și trupul.
Cel invidiat este lovit, zdruncinat, atacat, măcinat, rănit, violentat,
agresat. Iar cel care invidiază demonstrează prin propriul comportament și
propriile sentimente, prin atitudinile
interioare despre limitele forței sale
interioare, despre limitele spiritului său. În spatele invidiei se ascunde lipsa. Care macină
pe ascuns, în subsidiar până când face găuri și spații largi, vide, în sufletul
celui care invidiază.
Așa
că este de preferat să te retragi zâmbind, fin, elegant.
E suficient pentru o singură zi.
Un comentariu:
Da, superb. Asa de clar exprimat !
Trimiteți un comentariu