sâmbătă, noiembrie 03, 2012

In-vid-ia!


Tema zilei:
In-vid-ia!
Adică..... în vidul care se ia. Sau altfel spus ...a duce un ceva în vid.
Unul dintre păcatele  principale. Unul dintre lipsurile principale ale ființelor  umane. De ce arborii sau câinii sau pisicile nu simt invidie? Poate că din prea-plinul ființei lor interioare. Și poate că noi, oamenii, ar trebui să mulțumim pentru existența invidiei. Este unul dintre marcajele de pe calea fiecăruia. Invidia îți poate arăta direcția, sensul, locul în care te afli.
Cum să te comporți cu cineva pe care îl recunoști ca fiind invidios pe tine? Îl eviți? Îl încurajezi? Încerci să-l ajuți? Îl lași în pace? Te retragi din relație?  Sau te bucuri? O iei ca pe un compliment?  Și unde te situezi tu când invidiezi? Căci nu-mi spune că nu ai invidiat niciodată pe nimeni?
La asta se reduce. La calitatea oamenilor din jurul nostru, la calitatea noastră. La cum își gestionează fiecare emoțiile, gândurile, dorințele interioare, situațiile personale în care se găsește și cum procedează fiecare în fiecare caz.
Să zâmbești la recunoașterea faptului că ești invidiat. Chiar dacă nu crezi că ai de ce, că viața ta din afară pare altora altfel de cum este ea de fapt. Înseamnă că alții te consideră o persoană importantă, cineva este deranjat de alegerile tale personale, se simte...cumva, se simte într-o competiție pe care cumva simte că a pierdut-o.
Invidia este de fapt enervantă. Plictisitoare. Agasantă. Și, dacă stau să mă gândesc bine, invidia efectiv îmi este destul de indiferentă. Ceea nu contenește să mă surprindă este dorința unora de a fi cu tot dinadinsul invidioși. Simt cumva compasiune. Drept e și faptul ca  fiecare își face până la urmă propriile alegeri în viață. Nu putem fi responsabili decât pentru gândurile, cuvintele, faptele noastre.
A sta în propria putere, energie, în propriile alegeri. Când cineva dez-echilibrat se întâlnește cu cineva care știe cine e, ce vrea, încotro merge are două alegeri: îl ucide sau încearcă să învețe. A doua variantă este întotdeauna mai grea, accesibilă cuiva care are în spate un plus de stimă de sine, eleganță, rafinament, inteligență.  Rămâne doar prima. Invidia. Care macină, distruge, re-negă, anchilozează sufletul, spiritul și într-un final și trupul. Cel invidiat este lovit, zdruncinat, atacat, măcinat, rănit, violentat, agresat. Iar cel care invidiază demonstrează prin propriul comportament și propriile sentimente, prin  atitudinile interioare despre  limitele forței sale interioare, despre limitele spiritului său.  În spatele invidiei se ascunde lipsa. Care macină pe ascuns, în subsidiar până când face găuri și spații largi, vide, în sufletul celui care invidiază.
Așa că este de preferat să te retragi zâmbind, fin, elegant.
E suficient pentru o singură zi. 

Un comentariu:

Laura Giurge spunea...

Da, superb. Asa de clar exprimat !