Cu riscul de a mi
se spune că greșesc afirm că a spune cuiva "Te iubesc" e o mare
prostie. Un semn evident de ignoranță și naivitate(asta nu mă exclude uneori de
la ignoranță și naivitate, ba din contră).
Adică....care
vasăzică ... EU... te iubesc ..pe TINE. Wow... sunt de-a dreptul șmecher.
Adică...eu generez iubirea în interior! Eu o determin față de tine. Este
fenomenal! Fascinant! Mirobolant.
De mult prea mult
timp mi s-au părut cele două cuvinte alăturate fade, false cumva, imposibil de
rostit. Și am înțeles de curând și de ce.
Cum ai putea să
spui că TU iubești pe cineva, când iubirea în sine este un sentiment, o stare,
o vibrație ne-limitată, in-comensurabilă, fără margini? Eu-l este minunat,
util, necesar, folositor dar ....are niște limite. Iubirea nu. Ea se poate
manifesta prin tine către altcineva, tu
poți funcționa ca un gardian, mijlocitor, canal prin care să se manifeste: îi poți permite să curgă prin tine, să se
manifeste prin tine către celălalt dar de unde până unde să crezi că tu o
produci? Trebuie cumva să re-descoperim că a iubi este un DAR care ni se face,
că a iubi – ne este permis și că singurul lucru plin de smerenie și demn de o
ființă umană în adevăratul sens al cuvântului este de a permite iubirii să se
manifeste prin noi. Celălalt este liber! Să fie, să construiască, să trăiască după
cum dorește, să experimenteze ce dorește, să-ți răspundă sau nu la sentimente,
așa cum crezi tu că ar trebui sau așa cum crede persoana că ar trebui să-ți
răspundă la sentimente. Așa cum și tu ești liber să fii sau să nu fii de acord
cu ceea ce susțin. Este alegerea ta.
În realitate, arta constă în a descoperi diferențele dintre
"a fi îndrăgostit" și "a iubi", în a manifesta, exprima,
experimenta iubirea la care ți se permite accesul. A iubi, chit că vrem sau nu
să recunoaștem, ține de calitatea conștiinței proprii și...dacă stăm să
analizăm un pic....ea apare și sub multe și felurite forme. Așa...cum îi stă
bine unei zeițe.
Continui să cred că este o mare diferență
între a avea o relație cu cineva (de orice fel!) și a iubi. Cu atât mai mult cu
cât consider și că există o diferență între a avea o relație cu cineva –de tip
"cuplu" și sentimenul de iubire pe care îl poți simți față de cineva
de sex opus –cu care ai putea să ai o relație sau ai deja o relație.
Doi oameni pot simți iubire unul față de celălalt chiar și dacă nu sunt implicați într-o relație. Ei se pot simți reciproc, se pot căuta sau ajuta de la distanță, etc. În plus...doar iubirea reală este împărtășită și ambii simt la fel de mult. Restul este îndrăgosteală, plată, lecție, destin, etc.
Orice
persoană care a experimentat o relație de cuplu reușită de peste 15 ani îți va
spune că secretul constă în respect reciproc, umor, prietenie între cei doi,
ajutor reciproc, încredere, dorința de a construi ceva și clădi ceva
împreună....
Așadar unde e
iubirea? Sau nu cumva noi avem o părere un pic confuză despre ce este ea și de
ce nu... confundăm îndrăgosteala și exaltarea sufletească cu a iubi?
Un comentariu:
Cu acest articol cu siguranta ati reusit sa schimbati privirea unora despre iubire, mai ales a copilelor care la 12 considera ca o "relatie" n-a mers si nu vor mai iubi in veci.
Trimiteți un comentariu