A privi

S-a întâmplat demult... în jurul vârstei de 16 ani. În vacanța de vară împreună cu cea mai bună prietenă am decis să participăm la un concurs de Miss. Concurs serios. Cu toate probele specifice, ca la carte: ținută de zi, costum de baie, ținută de seară, întrebări generale etc. Sala în care se desfășura concursul era mare. Peste 500 de spectatori. Mi-am adus aminte de această situație zilele acestea, când, pe o plajă oarecare de prin Mamaia am regăsit aceași situație. Corpuri de femei defilând deghizat, spectatori deghizați, privind pe sub coada ochiului. Țin minte că nu am avut emoții la prima probă. În realitate niciodată nu m-am simțit blocată sau timorată de momentele în care am fost în centrul atenției. Dar la proba, celebra probă de la toate concursurile de Miss a costumului de baie, ceva ciudat s-a întâmplat. După ce am parcurs toată distanța cerută printre spectatori, la capătul celălalt, urcând pe niște scări am apucat să privesc și eu spectatorii. Și am găsit priviri de tot felul: îngăduitoare, lacome, catalogante, desconsiderante, indiferente și mai ales scanante. Corpul meu era scanat de jos în sus la modul cel  mai rece și sec cu putință. Pe șleau: m-am simțit expusă ca la un târg de vite. Mi se catalogau lungimea picioarelor, posteriorul, mărimea sânilor, părul, fața, etc. Culmea e că toate concurentele doreau să placă. Să fie cât mai pe placul spectatorilor care le priveau. Oare sclavii în antichitate nu erau expuși la fel? A, da. Există totuși o diferență. Ei nu o făceau benevol. Într-adevăr, societatea, umanitatea a evoluat enorm. Sclavia corpurilor? Da. La tot pasul. Sclavia lui "a privi".