Vârsta mea nu are semne. Lupta mea internă e tot timpul la fel. Fără vârstă. Se schimbă doar cadrul. De fiecare dată altul. Mă întreb dacă are sens începutul și sfârșitul. Fiecare zi este altfel și totuși la fel. Bătrânețea este o lipsă. O urmă de sec ce-și face loc încet, pe ascuns în subsidiar, în structurile noastre. Așa poate ar trebui să sune declarația de existență a unei ființe umane: " Fiecare zi care trece fără a mă fi depășit pe mine un pic este o zi moartă. Zilele în care decid să risc, să-mi asum moartea, să-mi risc confortul, staticitatea sunt zile câștigate, cucerite". Sună bine, nu? Să-ți dai seama că ai o viață de cucerit! Cu fiecare pas pe care-l faci, să mai câștigi o zonă vie din viața ta. Să riști totul pe o carte. Să-ți înfunți temerile, fricile, îndoielile. Și nu mâine, nu peste o săptămână. Ci acum. Aici.
fragment.... in lucru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu