Când plâng - am urme de alb pe obrazul stâng.
Şoaptele mă aud tangenţial
şi mă împresoară
în preumblări prin astral.
Pe tine spirit blând
Te am pe aripa stângă – ce s-a metamorfozat
de când mă tot sunt prin culori – ardori,
îngerisme de palpări.
Am ajuns de când cu aripile
să pulsez la unison cu vibraţiile prime ale fiinţei ce-mi sunt
prin alte universuri.
Când zâmbesc mă închin şi prin închinare
sunt prima sferă ce pulsează în vid.
sunt albul translucid al existenţelor reale
ce azi plâng sferic în sus.
Fiecare petală din fiinţa ce sunt
respiră ritualizant, ritmant
într-un spaţiu de sine stătător.
şi mă aud cum pot orchestra
flori prin spaţii pulsatorii
ca şi când Dumnezeu a făcut îngerii
pentru a susţine sfere de lumină
într-o continuă nuntire.
aspaţiilor reale.
Pauzele sărută urme de ziduri uitate prin umbrele tale.
Zborurile vii sunt înspre auziri de aripi
şi ploile dor pe-o urmă de picior.
Pauzele sunt tangenţiale. N-auzi stângurile şi drepturile.
Mii de culori pe un fir de păr
uşor printre salbe de culori.
Sărutările sunt albastre. Atunci când se respiră-n icoane.
4 comentarii:
Ma fascineaza modul in care combini elementele din sfera realitatii cu cele din astral. Incep sa cred ca ai cumva ascunsa pe undeva o oglinjoara mistica care te inspira, iar stilul tau devine mai incanator pe zi ce trece.
Stefan
Va suna absurd, dar cat timp e albastru, e perfect. Si cam toate poeziile tale au albastru. :) Felicitari.
fara albastru, alabastru s-ar ofili lumea :). Multumesc, piticule albastru! Te invit la o prajitura cu martipan si colorata ca-n povestile cu zane si baghete magice :)
Ma simt datoare sa accept. :*
Trimiteți un comentariu