luni, septembrie 13, 2010

Sunt

 _ paşi de vânt

  Sting _petale în palme           
 şi tac _translucid _ a alinare.

Văd urma ta
         a şoaptă  de petală
 cum tot cade a alinare.

Mă duc în sus
    Să pot arunca umbre grele
în văzduh

Sunt ploi de culori în urma ta.
   Sunt petale de îngeri travestiţi în umani
                                               prin preajma ta.
Sunt culori de albastru, alb de albastru
în umbra ta.

Şi tu _ tu te eşti cascadă de sânge imperial
   tot păşind alene pe stradă,
     printre şoapte.

3 comentarii:

Adina Lateş spunea...

parcă totul se pulberizează. petale aprinse, pe care le pui peste tot, pe fiecare rană, în fiecare crăpătură câte un înger. şi te mişti în culori, singur, pe strada ta, lăsând dâre cromatice, confuze, viaţă acolo unde ar trebui să fie întuneric. 'ingeri travestiţi în umani', altfel am ţine ochii prea strâns închişi şi nu i-am putea vedea- aşa prezenţa lor eterică, dusă de vânt, o simţim atât de aproape încât anulează orice formă de singurătate; da, sunt doar şoapte în tăcerea ta, da, este poezie.

[îţi mulţumesc pentru tot, Oana. sper să ne mai vedem, curând >:D<]

oana catalina bucur(calinaro) spunea...

eu iti multumesc! ce scriu nu este ptr oricine. ma bucur ca vezi:) te astept in continuare duminica. :)

Anonim spunea...

NOTĂ EXPLICATIVĂ

Subsemnatul Nedelea Marian, angajat în funcţia de corector la cotidianul Cuget Liber, vă aduc la cunoştinţă că, în data de 3 septembrie 2009, am omis, fără voia mea, să precizez colegei mele că anunţul cu pricina trebuia să intre cu chenar. Explicaţia este una singură: nu am văzut că scrie "CHENAR". Dacă aş fi văzut, cu siguranţă că aş fi informat-o, cum am procedat de atâtea ori. Pe de altă parte, din moment ce scria mare "CHENAR", pe prima pagină, mă întreb, oare nu-mi sărea în ochi un aspect atât de important? Cunoscându-mă, totuşi, eu zic că nu. Poate că stau mai prost cu memoria, dar de văzut, încă mai văd. Dar, fără dovezi, cum aş putea pretinde de la dumneavoastră să mă credeţi? Nu mă feresc de răspundere şi ştiu că în viaţă greşeala se plăteşte, şi e normal să fie aşa, căci nimeni nu ne apreciază pentru ceea ce vrem să facem, ci doar pentru ceea ce facem. Aşa este firesc. Adevărat vă spun că, atunci când greşesc, mi-e ruşine să dau ochii cu dumneavoastră. Drept urmare, aştept să acţionaţi în consecinţă, poate aşa îmi vine mintea la cap, măcar la 33 ani, dacă până la vârsta asta ai mei părinţi au avut grijă să mă scutească de griji existenţiale (şi rău au făcut, căci viaţa e dură, nu trebuie luată în glumă).
Vă doresc o zi bună!


FEMEIA

de Marian Nedelea

De n-ar fi ea, FEMEIA,
Nimic n-ar fi la fel...
Doar ea cunoaşte "cheia"
Cum să te lase… "chel"!

Dor

de Marian Nedelea

Mi-e dor de tine, cer senin,
Tu, ce mi-ai fost oglindă
Şi când de amar am fost plin,
Şi când am râs în tindă.

Mi-e dor de tine, curcubeu,
Tu, ce inspiri poeme,
Minune a lui Dumnezeu
Creată-n şapte steme.


HAM

de Marian Nedelea

Tot cugetând că sunt om însurat,
La Eminescu gândul mi-a zburat:
„Fiind băiet păduri cutreieram...
Cutreier şi acum - mi-am zis - cu ham!”.